Posted in

FOTE 2027 – 14-21 februarie, perioada stabilită de Consiliul Director pentru desfășurarea competiției olimpice

Până la sfârșitul acestei luni, Comitetul de organizare, COSR și Asociația Comitetelor Olimpice Europene (EOC) vor trimite invitațiile de participare către comitete naționale.

Miercuri, 15 octombrie, a avut loc prima reuniune a comitetului director al Asociației pentru organizarea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), ediția de iarnă 2027, condusă de primarul George Scripcaru, președintele comitetului de organizare, alături de Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR). La eveniment a participat, on-line, și viceprim-ministru Tánczos Barna, nominalizat de premierul Ilie Bolojan ca președinte al Comitetului interministerial pentru organizarea FOTE 2027.

Aceasta a fost prima întâlnire a conducerii asociației, nou-înființate, care va gestiona organizarea FOTE 2027, asociație din care fac parte Municipiul Brașov, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Consiliul Județean Brașov, primăriile din Sfântu Gheorghe, Râșnov, Predeal și, după ce Consiliul Director a aprobat această propunere în ședința de ieri, Complexul Sportiv Cheile Grădiștei.

,,A avut loc prima întâlnire oficială a Asociației Comitetului de organizare. O întâlnire necesară, o întâlnire bună, în care am stabilit cele mai importante direcții de lucru. Și sunt multe lucruri de făcut. Avem susținerea municipiului, avem susținerea președintelui Consiliului Județean. Fiecare este parte din acest comitet de organizare. De asemenea, un sprijin foarte important vine de la vicepremierul desemnat pentru coordonarea Comitetului Interministerial, domnul Tanczos Barna, un cunoscător al sportului și al sporturilor de iarnă, și am încredere că împreună cu toți acești factori implicați, bineînțeles cu susținerea Guvernului, fără de care nu se poate, vom reuși să facem un eveniment sportiv la cel mai înalt nivel. Organizarea în 2027 a Festivalului Olimpic al Tineretului European este un moment de bucurie, de mândrie și un moment de promovare a ceea ce înseamnă România, a ceea ce înseamnă zona aceasta a Brașovului. Un alt câștig foarte important va fi pentru toți copiii din zonă și, bineînțeles, pentru toți practicanții de sporturi de iarnă din România. Toată lumea își aduce aminte de 2013, când s-a organizat prima ediție de FOTE la Brașov, că a fost o ediție de succes. A fost o ediție organizată foarte bine. Suntem norocoși pentru că îl avem pe domnul primar George Scripcaru acum, a fost și atunci, în 2013, deci are experiența necesară organizării unei competiții de anvergura asta și ne dă un pic de încredere că lucrurile vor sta și mai bine decât în 2013”, a declarat Mihai Covaliu, președinte COSR.

Discuțiile comitetului director și cele cu vicepremierul Tánczos Barna au vizat atât detaliile organizatorice, cât și pregătirea bazelor sportive pentru acest eveniment, inclusiv variantele de finanțare pentru lucrările necesare.

Astfel, ținând cont de analiza condițiilor meteo din ultimi 5-7 ani, s-a stabilit ca perioada de desfășurare a FOTE să fie 14 – 21 februarie. În următoarele săptămâni, comitetul de organizare, COSR și EOC vor trimite invitațiile de participare către cele 50 de comitete naționale, membre ale EOC.

În ceea ce privește investițiile pentru aducerea bazelor sportive la nivelul necesar omologării lor pentru competiții internaționale și olimpice, vicepremierul Tánczos Barna și-a arătat sprijinul pentru ca parte dintre cheltuielile necesare să fie susținute și de la bugetul de stat, având în vedere că este vorba de o singură competiție de nivel olimpic organizată de România, iar FOTE 2027 a fost declarat eveniment de interes național.

Președintele comitetului de organizare, primarul George Scripcaru, a subliniat necesitatea pregătirii temeinice a evenimentului, astfel încât ediția din 2027 să fie superioară celei din 2013, mai ales că, la acel moment, deși România nu avea experiență pentru organizarea de competiții la acest nivel, FOTE 2013 a fost un succes.

,,Am convocat această ședință pentru a pune la punct toți pașii pe care-i avem de urmat. Fiecare are linia de responsabilitate pe care am stabilit-o în cadrul comitetului, după aceea structurăm organigrama. Important este că este creat și un comitet interministerial, care este coordonat de către vice-premierul Tanczos Barna. Practic, în baza hotărârii de Guvern, acest eveniment este unul de interes național. Guvernul are responsabilități foarte clare, sunt ministere care sunt implicate, care au, la fel, fiecare componentă de responsabilitate. La ședință a participat și domnul viceprim-ministru Tanczos Barna, cu care am convenit să facem primii pași către Guvern în următoarea perioadă, în așa fel încât să se discute, la elaborarea bugetului pentru 2026, care sunt componentele financiare necesare pentru  FOTE 2027. Pentru că, dacă nu facem acum pași procedurali și nu facem achiziții, dotări, investiții sau nu definim care sunt necesitățile financiare care trebuie să fie asigurate de către Guvern, înseamnă că nu o să ne încadrăm din punctul de vedere al etapelor premergătoare 2027. Important este că s-a stabilit data, 14 – 21 februarie 2027 este perioada pe care am convenient-o și care va fi transmisă oficial Comitetului Olimpic European ca și calendar competițional în privința sporturilor de iarnă pentru Europa”, a explicat primarul George Scripcaru.

Potrivit reprezentanților COSR, în ceea ce prevede selecția și pregătirea sportivilor români care vor reprezenta țara noastră, deja au fost selectați, în primă etapă, 600 de copii și tineri care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pentru a participa la una dintre cele 10 competiții sportive din cadrul FOTE.

În perioada următoare, cele patru federații (Federația Română de Schi-Biatlon, Federația Română de Hochei pe gheață, Federația Română de patinaj și Federația Română de escaladă și alpinism) vor organiza mai multe etape suplimentare de selecție dintre cei 600 de sportivi, pentru a stabili reprezentanții României la această competiție olimpică. În paralel, vor începe și pregătirile și antrenamentele pentru ca tinerii sportivi să reprezinte cât mai bine România.

Nadia Comăneci, invitat surpriză

Nadia Comăneci este unul dintre sportivii care au făcut istorie în sportul mondial, performanța ei de la Montreal rămâne de neegalat. Deși gimnastica rămâne sportul ei de suflet, Nadia este un adevărat ambasador al mișcării sportive la nivel național și internațional.

Fiind în vizită la Brașov, primarul George Scripcaru a invitat-o să participe și la întâlnirea Comitetului director al FOTE, ocazie cu care a discutat  și despre deschiderea, în 2026, a noi săli polivalente, sală care va putea găzdui și competiții de gimnastică de nivel internațional.

Faptul că România organizează competiții sportive de acest nivel, cum este FOTE, a fost apreciat de marea gimnastă, care și-a arătat suportul pentru tot ceea ce înseamnă sportul de performanță din România.

Trei medalii pentru România la FOTE 2013

La prima ediție FOTE din România, sportivii noștri au cucerit trei medalii: două dintre acestea au fost câștigate de Emil Imre, la short-track, în probele de 500 m (argint) şi 1.000 m (aur), iar a treia, de argint, a fost obţinută de Dorottya Buzas, la biatlon, în proba 6 kilometri-sprint.

FOTE 2027 este organizat de Primăria Brașov împreună cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român, cu sprijinul Guvernului României și în parteneriat cu Consiliul Județean Brașov, Primăria Sfântul Gheorghe, Primăria Râșnov, Primăria Predeal și complexul Cheile Grădiștei.

Evenimentul sportiv de nivel olimpic include competiții din următoarele discipline sportive: schi alpin, biatlon, schi fond, patinaj artistic, hochei pe gheaţă, hochei pe gheață 3 la 3, patinaj viteză pe pistă scurtă (short track), sărituri cu schiurile, snowboarding și schi-alpinism.

Desfășurat sub patronajul Comitetului Olimpic Internațional, Festivalul Olimpic al Tineretului European (European Youth Olympic Festival – EYOF) este de 25 de ani un eveniment al  Comitetelor Olimpice Europene (EOC). FOTE este primul eveniment multisport european de top, destinat tinerilor sportivi cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani. Există o ediție de iarnă și una de vară, care au loc în cicluri de doi ani, în ani impari. La edițiile de iarnă participă, în medie, aproximativ 1.600 de sportivi, echipe tehnice și delegați. Până în prezent, FOTE este cel mai important eveniment multisport organizat de România.