,,Restaurăm Biserica “Sf. Nicolae”, nu o renovăm!”, a declarat unul dintre restauratorii monumentului din Șcheii Brașovului.
,,Renovarea e ca și cum ai da o văruială pe o suprafață. Noi facem o restaurare științifică. De exemplu, la picturile care au fost reparate prin repictare, îndepărtăm stratul adăugat ulterior și refacem pictura originală. Sunt situații delicate, care pot compromite toată pictura, iar aceasta are o valoare inestimabilă”, a mai explicat acesta.
Lucrările de restaurare și consolidare a Bisericii “Sf. Nicolae” din Șcheii Brașovului, unul dintre cele mai importante monumente pentru istoria și identitatea comunității brașovene, sunt în plină desfășurare.
Se intervine la interior, în faza de conservare și restaurare a picturilor, iar la exterior, la ridicarea schelelor și protejarea picturilor existente.
,,Am reușit să facem organizarea de șantier, după care, din punctul de vedere al construcției, am ridicat schelele în zona celor două paraclise. Pe urmă am consolidat stratul de pictură, ca să fie puse în siguranță picturile exterioare, să se poată lucra apoi la tencuieli și să nu avem surpriza să cadă ceva din tencuieli. După care am continuat cu schela pe fațada bisericii, pe turnul cu ceas, după care o să înconjurăm și turnul mare al bisericii, ca să se poată lucra la acoperiș”, a precizat preotul Valentin Moșoiu, cel care coordonează acest proiect.
Lucrările sunt complexe și presupun o muncă migăloasă, realizată de experți specializați în restaurarea de monumente istorice, pentru că acest proiect nu permite nici o greșeală. Orice mică eroare poate distruge, iremediabil, o pictură, un ancadrament sau o porțiune de zid.
,,Când vorbim de o pictură veche, trebuie să o tratezi oarecum cu delicatețe, nu poți pur și simplu să dai cu pensula și, gata, ai terminat. Fiecare bucățică de pictură are aceeași valoare. Este o lucrare dificilă, având în vedere că avem problema sărurilor, pe care trebuie să le tratăm. Ele au ieșit din interior spre exterior de-a lungul timpului și au cristalizat spre suprafață. Asta înseamnă că s-au întărit odată cu celelalte depuneri“, explică Emilian Țivrea, restaurator monumente istorice.
„Aici avem o situație și mai delicată, o fisură de structură pe suprafață. A trebuit să o asigurăm, am instalat anumite sonde pe care dorim, la un moment dat, să injectăm, astfel reușim să restabilim suprafața, să nu se mai întâmple pe viitor“, a explicat specialistul.
„Sunt situații delicate, care pot compromite toată pictura, și pictura are o valoare semnificativă. Am avut o situație unde, în trecut, a fost aplicat mortar peste suprafața stratului de culoare. Noi trebuie să îl îndepărtăm, să-i luăm din grosime, încât să nu degradăm pictura existentă dedesubt. Deja am reușit cu o parte, pe care am salvat-o de sub cumulul de mortare. Nu putem să îndepărtăm depunerile de pe suprafața respectivă decât abia după ce am fixat-o; necesită să fixăm fiecare părticică“, a mai explicat specialistul.
„Una este să vorbim de o renovare, unde e ca și cum ai da o văruială pe o suprafață, pe o tencuială de exterior, alta este să vorbim despre o restaurarea științifică. Aceasta se face de cadre speciale, de oameni care s-au specializat în domeniu, nu poate să o facă oricine, mai ales dacă nu există o anumită supraveghere. Necesită ani de experiență! Iar prin acest efort dorim să scoatem în evidență pictura inițială, cea care ne-a fost lăsată moștenire de-a lungul timpului”, subliniază restauratorul.
Lucrările au început în data de 1 august 2025 și prevăd consolidarea bisericii, restaurarea picturilor, finisaje interioare și exterioare, refacerea instalațiilor și punerea în valoare a Bisericii cu Hramul „Sf. Nicolae” și a celor două paraclise, „Buna vestire“ și „Înălțarea Domnului”.
,,Biserica Sfântul Nicolae a intrat în proces complet de restaurare și conservare, o să restaurăm picturile interioare, la nava centrală, biserica mare, paraclisele de nord și de sud și paraclisul din turnul bisericii. Totodată, se va interveni asupra instalațiilor electrice, termice și la exteriorul bisericii, se vor reface toate tencuielile și acoperișul. Șarpanta paraclisului de nord se va schimba, iar celelalte acoperișuri, fie la paraclisul de sud, fie la nava centrală, se va interveni doar punctual, cu reparații”, a mai precizat preotul Valentin Moșoiu.
Finanțarea acestei investiții este asigurată de municipalitate, care a obținut fonduri nerambursabile în valoare de 22.248.130,84 lei prin Programul regiunea Centru 2021 – 2027, la care se adaugă o cofinanțare de aproximativ 2,5 milioane lei, contribuția Parohiei Ortodoxe Române Sfântul Nicolae – Șcheii Brașovului.
,,Reparația era necesară, chiar stringentă, pentru că aici se păstrează valori cel puțin din secolul XVI. Sunt straturi de pictură din vremea lui Aron Vodă, 1592 – 1596, paraclisele de nord și de sud, unde avem pictura originală din secolul XVIII – 1737, parte din paraclisul de nord, 1750, pridvorul paraclisului de nord, iar în paraclisul de sud tot așa, 1750-1753. Și pictura exterioară, din păcate parte din ea este deteriorată, parte din ea nu mai există pentru că, probabil, a căzut până la lucrările de restaurare din 1940-47. Și de aceea se impunea, ceea ce au făcut restauratorii, în primul rând, să fixeze și să consolideze stratul de frescă pe exterior, pentru a nu cădea în urma lucrărilor ce se vor executa la pereții exteriori ai bisericii”, a declarat părintele protopop Dănuț Benga.
Proiectul are ca obiectiv principal conservarea, restaurarea și punerea în valoare a Bisericii „Sf. Nicolae” din Șcheii Brașovului, monument istoric de importanță națională.
Proiectul este structurat în două componente majore:
- Intervenții pentru consolidarea, restaurarea și protecția Bisericii „Sf. Nicolae” cu paraclisele „Buna vestire” și „Înălțarea Domnului” – componentă care include lucrări esențiale de consolidare structurală, restaurare a elementelor arhitecturale și artistice, precum și măsuri de protecție a monumentului. În paralel, vor fi realizate și amenajări exterioare, care includ refacerea trotuarului perimetral, reparații ale aleilor din piatră cubică și plantarea de arbori, contribuind astfel la integrarea și valorizarea obiectivului;
- Valorificarea potențialului turistic al Bisericii „Sf. Nicolae” – activități de promovare și marketing menite să crească vizibilitatea monumentului și să atragă un număr mai mare de vizitatori.
Execuția lucrărilor este planificată să se desfășoare pe o perioadă de 36 de luni.
Cea mai mare parte a finanțării este asigurată Programul PR CENTRU 2021-2027, apelul de proiecte PRC/168/PRC_P8/OP5/RSO5.1/PRC_A44 – Acțiunea 8.1 Dezvoltare urbană integrată prin regenerarea spațiilor publice, punerea în valoare a patrimoniului, infrastructurii culturale și a potențialului turistic din municipiile Regiunii Centru.
Scurt istoric
Potrivit istoricilor, Biserica Sf. Nicolae este unul dintre cele mai importante monumente ale Brașovului, reprezentând, începând cu secolul al XIV-lea, un adevărat centru al românismului și ortodoxiei din această zonă, al sud-estului Transilvaniei, dar și din România.
Biserica ,,Sfântul Nicolae” – Șchei – Brașov este atestată documentar din secolul al XIV-lea, dar existența ei ca biserică de lemn este mai veche cu un secol. În secolul al XV-lea s-a construit ,,Biserica de zid”, mărită și împodobită în mai multe rânduri în secolul al XVI-lea.
Pentru construcția ei, credincioșii români din Scheii Brașovului au fost sprijiniți prin dania mai multor voievozi din Tara Românească și Moldova, încât această biserică a devenit ctitorie voievodală. Printre ctitori se numără Vlad Călugărul, Neagoe Basarab, Aron Vodă, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu și alții.
Prin purtarea de grijă a protopopului Mihai s-a înființat Prima Școală Românească, între anii 1595-1597, iar prin dania voievodului Aron Vodă, în anul 1761, i s-a adăugat etajul.
Ca formă arhitectonică, aparține tradiției bizantine. În anul 1740 biserica a fost extinsă spre est cu 13 m. Cele două paraclise laterale s-au construit astfel: cel din partea nordică, între anii 1733-1735 și cel din sud, 1750-1752. Paraclisele păstrează tâmplăria și pictura epocii. În secolul al XIX-lea biserica a fost renovată de mai multe ori.
Între anii 1939-1946 biserica a fost reparată și înzestrată cu mobilier nou, inclusiv tâmplăria sculptată și aurită. Tot atunci a fost pictată, în tehnica frescă, de Costin Petrescu.
Între anii 1968-1976 au fost executate lucrări de restaurare, inclusiv a frumoasei tâmplării în stil brâncovenesc din paraclisul de sud.
În anul 1961 s-a organizat muzeul Bisericii Sfântul Nicolae din Scheii Brașovului. Aici sunt expuse o parte din tipăriturile Diaconului Coresi și alte prețioase manuscrise și tipărituri, ca și obiecte de mare valoare muzeistică.
Biserica are o bogată arhivă, adăpostită în „Casa Barac”. La această biserică au slujit preoți luminați, cărturari de renume, care au contribuit la cultivarea conștiinței de neam și biserică de-a lungul veacurilor.