Posted in

Hanul de la Pietrele lui Solomon va fi refăcut

,,Îmi asum toată responsabilitatea. Era o ruină de când am cumpărat-o. Eu am încercat să o recondiționez cât de mult am putut. Din păcate, nu am reușit!”, a declarat proprietarul fostului han de la Pietrele lui Solomon la întâlnirea cu primarul George Scripcaru. Acesta i-a prezentat primarului propunerea de refacere a acestei clădiri simbol pentru generații de brașoveni, proiect pe care vrea să îl demareze în perioada următoare.

După ce săptămâna trecută s-a prăbușit și ultimul zid al fostului han de la Pietrele lui Solomon, cel care conținea și fresca cu Regele Solomon, proprietarul imobilului s-a întâlnit cu primarul George Scripcaru pentru a îi prezenta o propunere de refacere a fostului han.

Proprietarul a declarat că în momentul în care a achiziționat acest imobil, la începutul anilor 2000, acesta era deja în ruină și toate încercările de a-l salva nu au reușit.

,,Ca proprietar, îmi asum toată responsabilitatea (referitor la prăbușirea și a ultimului zid, n.n.). Era o ruină de când am cumpărat-o! Cine a fost acolo știe exact cum arăta clădirea. Noi am pus popi în prima săptămână când am cumpărat-o, am pus 40-50 de popi ca să ținem plafonul, ne era frică și să intrăm. În timp, s-au dus… Eu am încercat să o recondiționez cât de mult am putut. Din păcate, nu am reușit!”, a declarat proprietarul fostului han.

Acesta i-a prezentat primarului George Scripcaru și o propunere pe care vrea să o realizeze în perioada următoare: refacerea hanului.

,,Cred că reabilitarea acestui han a fost o oportunitate pierdută, pe care puteați să o fructificați și acolo să fie un loc la care să se oprească brașovenii și turiștii care ne vizitează, mai ales că sunt foarte mulți care traversează zona, să se simtă bine, să se învârtă roata de la moara de acolo, așa cum era odată, și să devină un punct de atracție foarte important. Plecând de la situația actuală, putem să rezolvăm această problemă  în felul următor: să existe o documentație care să fie depusă la primărie, cu un proiect care să fie analizat, discutat și aprobat în cadrul Comisiei de urbanism și după aceea, dacă este nevoie, în Consiliul Local, să eliberăm documentul de urbanism și autorizația de construire pentru refacerea acestui obiectiv și să-l refaceți așa cum era odată”, a precizat primarul George Scripcaru.

Legat de modul în care se va dezvolta acest proiect, proprietarul a subliniat importanța ca acest han să fie nu doar o unitate de alimentație publică, ci un adevărat centru comunitar.

,,Apropo de acest proiect, pe mine mă interesează foarte tare, cum am discutat de atâta timp, componenta socială, componenta comunitară. E foarte important ca acest centru să nu fie doar un restaurant cu o terasă, ci să fie ceva mai mult de atât. Vrem să facem o expoziție, un muzeu, o sală de evenimente, totul astfel încât să aducă mai aproape comunitatea din Schei, iar spiritul ăla care exista atunci să reînvie și să continue”, a explicat proprietarul.

Odată cu acest proiect, primăria își propune să reglementeze și situația terenului de la capătul de linie al RATBV, teren care, parțial, este în proprietatea aceleiași persoane care are și terenul pe care era hanul.

,,În felul acesta  noi, în paralel, rezolvăm problema de natură juridică privind o suprafață de teren care este proprietatea tot a celui care deține acest obiectiv, suprafața care astăzi este utilizată pentru întoarcerea autobuzului la capătul de linie Pietrele lui Solomon. Acest teren să fie expropriat, pentru cauză de utilitate publică, cu acordul părților. Trama stradală, funcțiunea, accesibilitatea și locul de parcare sau calea de acces necesară pentru acest obiectiv să fie prevăzute în acest sens, în documentul de urbanism. Noi ne rezolvăm problema din punctul de vedere al mobilității, accesibilității pentru transportul public, problema noastră, și în egală măsură problema proprietarului, prin acest demers”, a explicat primarul George Scripcaru.

În urma solicitării depuse de proprietar, în perioada următoare i se va elibera certificatul de urbanism pentru refacerea hanului.

Fostul han de la Pietrele lui Solomon a fost construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, iar un element definitoriu pentru această clădire era o frescă exterioară ce îl reprezenta pe Regele Solomon călare.

Acesta era poziționat chiar în locul în care începea drumul spre Poiana Brașov, astfel că, deși nu a fost încadrat în lista monumentelor istorice, a devenit un loc simbolic pentru brașoveni. Începând cu 1964, odată cu deschiderea noului drum rutier spre Poiana Brașov, traseul spre poiană a devenit exclusiv pietonal, hanul a continuat să fie vizitat fie de cei care doreau să facă o scurtă plimbare până la Pietrele lui Solomon, de drumeții care urca în Poiana Brașov sau de cei care veneau de pe Tâmpă, prin Poiana lui Stechil.

După 1990 hanul a fost închis și lăsat în paragină. La începutul anilor 2000 a fost cumpărat de actualul proprietar.