Reprezentanții Primăriei, ai Poliției Locale și ai operatorului de salubrizare au demarat acțiuni de curățenie în două locații dintre str. Hărmanului și b-dul Victoriei.
Pe Aleea Petuniei, o fostă parcare subterană a fost transformată de aproximativ 20 de persoane fără adăpost într-un „dormitor” comun, un adevărat focar de infecție.
În timpul zilei, aceste persoane erau adesea întâlnite în zona Gării, unde apelau la cerșetorie. În spațiile ocupate au fost găsite mai multe portofele, genți și trolere, ceea ce ridică semne de întrebare în legătură cu proveniența obiectelor menționate.
Și pe Aleea Lăcrămioarelor, un spațiu similar, de dimensiuni mai mici, a fost salubrizat, împreună cu terenul din jur.
Persoanele fără adăpost au fost îndepărtate, spațiile au fost igienizate, iar vegetația crescută necontrolat a fost eliminate.
Au fost eliminate peste 70 mc de deșeuri și resturi de vegetație crescută necontrolat.